Ucraina se află „pe marginea războiului civil”, afirmă Medvedev

Ucraina se află pe marginea războiului civil, afirmă Medvedev
Publicat: 15/04/2014, 19:15

„Voi fi scurt: Ucraina se află în pragul războiului civil, este îngrozitor”, a declara el, citat de agențiile ruse, într-o conferință de presă.

„Sper ca toți cei care au puterea să ia decizii – mă refer, de asemenea la autorități (…), care au ajuns la putere în urma unei revolte – vor da dovadă de suficient bun simț să nu conducă țara într-o situație atât de teribilă”, a adăugat premierul rus.

Guvernul proeuropean de la Kiev a mobilizat marți armata și Garda Națională în estul Ucrainei, pentru a pune capăt insurecției separatiștilor proruși.

„Dialogul cu cetățenii din toate regiunile este singura cale posibilă pentru Ucraina”, a apreciat Medvedev, îndemnând Occidentul să aloce fonduri pentru salvarea țării de la o catastrofă economică.

„Toți cei care afirmă că este necesar ca Ucraina să fie ajutată ar trebui să facă ceva. Mă refer la partenerii noștri europeni și la partenerii noștri de dincolo de Atlantic. Să dea măcar un dolar!”, a ironizat el.

„Promisiuni eterne: vom da un miliard, vom transfera cinci miliarde. În acest caz, să dea ceva”, a continuat Medvedev.

Premierul rus a mai declarat că diferitele reduceri la prețul gazelor naturale acordate în trecut de către Rusia au permis Ucrainei să economisească peste 100 de miliarde de dolari în ultimii 20 de ani.

„De când Ucraina și-a obținut independența, la fel ca celelalte foste republici din cadrul URSS, noi am furnizat un ajutor masiv și foarte susbstanțial acestei țări”, a spus el.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”